A01-2 De la Text la New Media – o lungă şi controversată istorie

ArgumentDeschiderea unui (alt) curs şi site despre  AUDIOVIZUAL în contextul multimedia în al doilea deceniu al secolului XXI nu trebuie să fie neapărat un succes, deşi vine să suplinească o inexplicabilă lipsă de material teoretic şi documentar în acest domeniu; întregul demers poate marca doar o prezenţă, exprima o opinie, poate oglindi un mod de a privi acest univers ce s-a demonstrat  –  în atâtea rânduri – a fi de-a dreptul fascinant.

A01 - OCHI

La întrebările tot mai insistente CE, CUM şi CARE ar fi elementele constituente şi  dinamica  audiovizualului, am încercat să oferim răspunsuri şi nu noi dileme. Fără a avea pretenţia să epuizeze tot ce se poate spune despre  mijloacele de comunicare în masă, în general, audiovizual, în special, fără a crede că s-au formulat soluţiile atât de mult şi de mulţi căutate, prezentul manual se doreşte a fi – în primul rând – un punct de vedere mai ordonat care, evident, nu poate fi şi unicul valabil.

Obârşia preocupărilor faţă de aspectele teoretice şi practice ale audiovizualului se pierd nedefinit într-un trecut îndepărtat, chiar dacă mai pregnante par a fi în ultimele două secole,  marcându-i din ce în ce mai puternic existenţa, astfel că întrebarea: „Ce este audiovizualul?” revine insistent în istoria culturii şi civilizaţiei contemporane, solicitând de fiecare dată răspunsuri înseriate, banale, sofisticate,  originale ori sentenţioase, categorice. Nu întâmplător, vom compune o istorie sui generis a cărţii, la care asimilăm (audio)vizualul ca pe un fidel „tovarăş de drum” ce marchează, în fapt, întreaga evoluţie a umanităţii.

Cel mai vechi sul de papirus din lume…

era gol (nu există, avem doar o imagine a lui). Hieroglife pentru «sul de papirus» existau în perioada în care acesta a fost făcut,circa 2900 î.Hr.

A01 - PAPIRUS

A01 DICTIONARCel mai vechi dicţionar din lume

este o scriere cuneiformă pe tăbliţe de argilă cu liste de cuvinte bilingve în sumeriană şi acadiană. Grafismele cuneiforme denumeau: vehicule terestre şi navale, nume de animale, pietre preţioase, plante şi numele stelelor.

 

Imaginea unei tăbliţe ceramice care conţine un alfabet european – circa 800 Î.Hr.

Este o tăbliţă ce conţine însemne grafice ale unui înscris în greacă/feniciană din această epocă, probabil cel mai vechi alfabet european şi cea mai veche tăbliţă existentă, făcând parte din cea mai veche carte a lumii sub formă de codex. Evident, o asemenea tăbliţă se va vizualiza mult mai bine pe ecranul translucid al unei tablete IPad.

A01 - TABLETELE

Una dintre primele imagini cu un om citind un papirus 440 î.Hr.

Observăm cum Linos citeşte de pe o rolă verticală, probabil datorită cerinţelor compoziţiei artistice. Metoda obişnuită de citire a papirusului era în poziţie orizontală, cu rola desfăşurându-se de la stânga la dreapta. De aici şi până la poziţia ideală de lucru cu laptop-ul n-a fost decât un pas…de vreo 2000 de ani.

a01 - citire

Exportul cărţilor din Grecia spre pontul Euxin 399 î.Hr.A01 - 09

Istoricul grec Xenophon, în Anabasis, afirmă că existau cărţi (role de papirus) care ocupau o parte din încărcătura corăbiilor naufragiate pe coasta de nord a Traciei. Aceasta este o dovadă că papirusurile erau exportate din Atena, spre pontul Euxin, sugerând un schimb de cărţi internaţional. Desigur, şi astăzi caravanele cărţii mai bat drumurile în lung şi în lat. Dar,biblioteca-online a bătut deja toate recordurile de răspândire a cărţii.

Librăria regală din Alexandria: cea mai mare colecţie de informaţie înregistrată din lumea antică. Circa 300 î.Hr.

Deşi era cunoscută ca fiind cea mai veche bibliotecă din lume, numărul de role care au existat în bibliotecă este necunoscut. S-a speculat că ar fi avut între 400.000 şi 700.000 de role – cea mai mare cantitate de informaţie înregistrată din lumea antică. Librăria era asociată cu o şcoală şi un muzeu. Cărturarii din Alexandria erau responsabili cu editarea şi standardizarea multora dintre primele texte greceşti. O rolă obişnuită conţinea scriitură cam de lungimea unui text ce putea cuprinde epopeile homerice. Să fie un fel de „carte la metru”? Se spune că vasta colecţie de papirusuri a crescut din ordinul lui Ptolemeu al III-lea care le cerea tuturor vizitatorilor din Alexandria să predea rolele pe care le aveau cu ei. Acestea erau apoi copiate de scribi oficiali, originalele fiind păstrate în bibliotecă iar copiile erau date înapoi proprietarilor.

A01 - 10

Astăzi, lucrurile s-au inversat (deşi ar fi interesant ca fiecare vizitator al unui târg de carte să vină cu o carte pe care să o doneze): marile conclavuri ale cărţii oferă atenţiei unui public numeros noi şi noi titluri ce acoperă, practic, întreg universul cunoaşterii. Vânzările de carte din Germania, de 9 miliarde de euro în 2011, înseamnă jumătate din totalul celor din întreaga Europă. Cu toate că cifrele pentru România arată, în contextul european, destul de descurajant, pasiunea cititorilor de la noi este un pilon de bază pentru un astfel de business. «Avem mulţi clienţi de nişă care sunt foarte fideli. Totodată, ei sunt şi cei mai exigenţi – se uită la calitatea hârtiei, la despărţirile în silabe şi, mai ales, nu vor să cumpere cărţi la metru», remarcă un oficial al editurii All.

Începuturile filologiei  Circa 280 î.Hr.

A01 - 11

Fără a mai insista asupra oralităţii operelor homerice nu putem să nu recunoaştem că scrierea lor a însemnat un act fundamental al modelului nostru de cultură şi civilizaţie. La fel de important este faptul, mai puţin cunoscut, că apariţia mai multor variante scrise l-au determinat pe Zenodotus din Ephesus în jurul anului 280 Î.Hr. să procedeze la un studiu comparativ ce avea să rămână în istorie ca un alt primat: naşterea filologiei. Nu am găsit o imagine care să reprezinte ceea ce generic numim filologia. Ne mulţumim cu creaţia cunoscutului artist-ilustrator britanic Jonathan Wolstenholme (născut 1950).

A01 - 12Cel mai vechi tratat de mnemonică – circa 90 Î.Hr.

Ca un adevărat demers strategic, cu numai 90 de ani înainte de naşterea lui Hristos, antichitatea îşi asigură continuitatea istorică printr-un procedeu, am spune noi, cel puţin ingenios: o ilustră figură a antichităţii (Cicero?), va alcătui un adevărat manual de o complexitate şi importanţă fără precedent: tratatul de retorică, persuasiune şi mnemonică (cu titlul păstrat Rhetorica ad Herennium), a cărui menire era în a-i ajuta pe tinerii învăţăcei să analizeze, memorizeze şi interpreteze texte de referinţă ale întregii civilizaţii antice într-o manieră, formă expresivă şi rigoare ce vor fi apreciate la superlativ mai multe secole în mileniul ce avea să se înscrie definitiv sub semnul creştinismului. Antrenamentul memoriei era considerat baza educaţiei clasice în gramatică, logică şi retorică. Studenţii erau învăţaţi nu doar ce să memoreze dar şi cum să memoreze. Într-o lume în care existau puţine cărţi, memoria era sacrosantă.

A01 - 13

Astăzi avem cărţi, fotografii, calculatoare şi o suprastructură întreagă de dispozitive externe pentru a ne ajuta să stocăm amintirile noastre, din afara creierelor noastre, dar nu cu mult timp în urmă cultura depindea de… memorii individuale. O memorie instruită nu era doar un instrument la îndemână dar şi un aspect fundamental de valoare al minţii lumeşti. Aceasta era considerată o formă de «character-building», un mod de a dezvolta virtutea cardinală a prudenţei şi, prin extensie, a valorilor etice. Numai prin memorare, gândirea poate încorpora ideile, absorbi valorile în psihicul nostru.

Dacă analfabetismul a fost mult timp o problemă fundamentală ce se anula prin educaţia preponderent lingvistică, astăzi fiecare individ se poate alfabetiza, chiar şi la o vârstă înaintată, nu doar la nivel lingvistic dar şi prin recompunerea unei structuri auditiv-armonice, a unui simţ plastic de vizualizare, fenomene ce, prin teoria şi practica audiovizualului pot fi destul de uşor învăţate. Oricum, educaţia preponderent lingvistică, în defavoarea celor vizuale şi auditive a fost semnalată, nu de puţine ori, şi ca o pierdere sau un prejudiciu de formare a individului.

Forma de manuscris trece de la rolă la codex – circa 150 – 450 d.Hr.

 Undeva între 150 şi 450 d.Hr. forma manuscriselor s-a transformat gradual în codex. Tranziţia a fost atât de lentă deoarece formatul tradiţional a fost funcţional timp de 2000 de ani. „În ultimă instanţă, după cum îi indică şi etimologia, codexul a evoluat din tăbliţele de lemn folosite în Roma antică, care aveau compartimente umplute cu ceară. Un grup de asemenea tăbliţe legate împreună se numea acuadex/codex, un cuvânt folosit iniţial pentru a desemna trunchiul copacului sau un butuc de lemn.”

a01 - manuscrise

Într-un număr al prestigiosului Daily Mail din Londra (martie 2011) ni se relatează despre descoperirea a zeci de broşuri mici de plumb, găsite într-o peşteră de către un camionagiu beduin. Câteva probe, testate în Anglia şi Elveţia confirmă că acestea sunt în concordanţă cu  producţia de plumb şi prelucrare a acestuia pe ţărmurile de răsărit ale Mării Mediterane în primele secole d.Hr. Broşurile variază în mărime de la mai puţin de trei centimetri până la aproximativ 10 cm şi fiecare conţine opt sau nouă pagini care sunt inscripţionate cu imagini pe ambele părţi. Multe dintre broşuri sunt sigilate pe toate laturile cu inele metalice, sugerând că ele nu au fost niciodată destinate să fie deschise. Cu toate acestea, broşurile care au fost (totuşi) deschise până acum par să conţină imagini mai mult decât cuvinte. Şi, ceea ce a şocat pe toată lumea, arheologii spun că faţa unui personaj desenat pe coperta unei broşuri mici poate fi portretul (primul descoperit vreodată) a lui Iisus Hristos, creat de mâna cuiva care, cu siguranţă, L-a cunoscut. Imaginea suspectată a fi cea a lui Hristos descrie un om cu barbă, care pare să aibă marcaje pe frunte, compatibile cu cele cauzate de o coroană de spini. Există doar o cantitate mică de script în broşurile pe care experţii le-au identificat (se pare un fel de limbaj fenician dar care va necesita câţiva ani pentru a fi descifrat).

a01 - iisus

Expertizate şi de specialişti în metalurgie veche de la Universitatea Oxford, se confirmă că broşurile datează din secolul al doilea şi par să fi fost create de către o sectă mesianică evreiască timpurie, strâns legată de primii creştini, ceea ce înseamnă că imaginile de pe broşuri, ar putea reprezenta într-adevăr pe Hristos Însuşi. În ciuda multor necunoscute, experţii din întreaga lume sunt de acord că se află în faţa uneia dintre cele mai importante descoperiri din istoria arheologiei.

Tranziţia de la rolă la codex a rezultat şi în păstrarea dar şi în distrugerea informaţiei – circa 200 – 400 d.Hr.

Ruptura dintre antichitate şi Evul Mediu este dată şi de factorii prin care a supravieţuit literatura. „În primul rând, bazele creştine ale civilizaţiei europene medievale erau construite în antichitatea târzie din materiale literare de educaţie romană, când schimbul public de cărţi încă prospera.” 

Tora si biblia

Odată cu schimbarea credinţei, o a doua schimbare din antichitatea târzie a contribuit material la păstrarea literaturii antice până în Evul Mediu: transpunerea materialelor de literatură antică de pe tradiţionalul papirus la ulterior adoptatul codex din pergament, care s-a desfăşurat sub circumstanţe relativ stabile spre sfârşitul imperiului, între 200 şi 400.

image062

Astfel civilizaţia antică şi-a încredinţat literatura romană unui mediu mult mai durabil, prin care s-a făcut tranziţia în Evul Mediu. Ironic, s-a dovedit că aceste momente de schimbare majoră în forma fizică – la care ne-am aştepta să crească şansele de supravieţuire ale textului – au dus la cel mai mare volum de pierderi fizice: schimbarea de la rolă la codex, de lascrierea tribală la minuscula Carolină şi de la scriere la tipar; deoarece, odată ce un corp literar primeşte o formă nouă, ceea ce rămâne în forma veche este redundant, deci poate fi… aruncat.

Dar, dacă asemenea distrugeri par inerente, istoria din toate timpurile marchează adevărate „masacre” împotriva cărţilor. Şi, pentru ilustrare, ne oprim la recenta mişcare Occupy Wall Street (OWS).Dincolo de aspectul protestatar politic, fenomenul OWS a marcat şi un aspect inedit printr-un spectacular marcaj al unui adevărat cult al cărţii.

 Biblioteca Occupy Wall Street (OWS) fusese organizată cu grijă şi era adăpostită în ultimele zile de un cort mare. Cărţile erau expuse pe etajere şi oricine putea împrumuta un volum. Se găseau atât Shakespeare, cât şi Biblia, cărţi de poezie, numeroase romane, opere anarhiste, cărţi dedicate meditaţiei, mult îndrăgitele volume din seria Harry Potter, precum şi o autobiografie a primarului New York-ului. În plus, mai erau reviste, ziare, CD-uri şi DVD-uri.

«Acceptam orice», a precizat un bibliotecar, explicând că scopul bibliotecii era să „stârnească o discuţie”. Dar, inerentul sfârşit al protestului a terminat şi epopeea dialogului constant, în plină stradă, cu cartea. Responsabili ai OWS au expus în timpul unei conferinţe de presă un număr mare de cărţi deteriorate, mucegăite şi uneori rupte, recuperate în urma evacuării taberei din piaţa Zuccotti. Din aproximativ 4.000 de cărţi ce făceau parte din biblioteca formată pe parcursul a două luni de donaţii, doar 1.275 au fost recuperate, iar dintre acestea doar 839 mai sunt utilizabile. Lipsesc 3.161 de cărţi şi este probabil ca 68 la sută din totalul acestora să fi fost distruse, au declarat avocaţii mişcării cu regret. „Administraţia Bloomberg trebuie să recunoască răul care a fost comis şi că aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple vreodată”, au adăugat aceştia, înainte de a cere alocarea unui spaţiu care să permită recrearea „bibliotecii poporului”.

Definiţia cărţii include codexuri dar şi role – circa 200 d.Hr.

A01 - 21

Într-o discuţie, definirea termenului liber sau carte, juristul Gneaus Domitius Annius Ulpianus decide includerea tuturor rolelor (volumina), indiferent din ce material sunt făcute şi apoi ia în considerare întrebarea dacă toate codexurile intră sub aceeaşi categorie sau nu, astfel arătând că în vremurile lui ambele forme ale cărţii erau în folosinţă. Design-erii moderni vor specula acest aspect, deşi puţini dintre cumpărători ştiu exact ce ar reprezenta forma noului model de etajeră (sau suport de cărţi).

Cea mai veche imagine a unui dulap de cărţi sau Armarium – circa 200 d.Hr.

A01 - 22În porţiunea centrală se află o persoană care citeşte o rolă. În faţa lui este un dulap, uşile sunt deschise. Are două rafturi, pe cel de sus sunt 8 role.

Departe de forfota oraşului, Şimandul se poate lăuda cu prima bibliotecă electronică din judeţul Arad. Nimeni nu ar fi crezut că numele fondatorului Microsoft, va răsuna în comuna arădeană. Cu toate acestea, previziunea lui Gates că pe viitor va exista un computer pe fiecare birou şi unul în fiecare casă, pare că prinde formă şi în comunele din Arad. Deoarece fosta bibliotecă a localităţii număra circa zece mii de volume, iar cea mai mare parte dintre acestea sunt învechite, noua bibliotecă este o donaţie a uneia dintre fundaţiile umanitare ale lui Gates, prin Biblioteca Judeţeană Arad, care are în subordine bibliotecile rurale din judeţ. Curiozitatea peste măsură a localnicilor a transformat biblioteca digitală în punct de atracţie al localităţii.

A01 - 23

Elevii au fost cei mai entuziasmaţi de donaţia familiei Gates. Cum aceştia sunt nevoiţi să înveţe după cărţi vechi şi distruse, biblioteca le oferă ocazia să aprofundeze orice materie, fără a mai apela la diferite culegeri sau cărţi pe suport de hârtie. „Caut nişte experimente pentru şcoală pentru că participăm la un concurs şi pe internet găsesc lucruri mai interesante. Mai caut şi nişte cărţi pe care vreau să le citesc”, a spus Codruţa Stan, elevă. Localitatea arădeană numără peste patru mii de suflete. Dintre aceştia, majoritatea nu au apucat să vadă un computer până în prezent. Folosirea calculatoarelor este gratuită aşa că, în scurt timp, se vor face programări pentru cei care doresc să aibă acces la biblioteca electronică.

Papirusul grec cel mai bogat în  ilustraţii – circa 350 d.Hr.

„Papirusul din Oslo”, un papirus magic, scris în 12 coloane, este cel mai bogat ilustrat papirus grecesc. Este un text erotic şi magic, conţine reţete pentru amestecuri, medicamente şi, în final, instrucţiuni de deschidere a uşii, o recomandare pentru un îndrăgostit care ar fi vrut să intre pe ascuns în casa iubitei lui. Şapte dintre coloane sunt ilustrate cu figuri ale demonilor. Ilustraţia este realizată în stil egiptean. Papirusul include de altfel şi o reţetă anticoncepţională, singura care exista în lume.

A01 - 24

La începutul Evului „întunecat” producţia de manuscrise noi a încetat – circa 400 d.Hr.

Există o tendinţă de a scrie despre literatura şi manuscrisele antice ca şi cum ar fi dispărut toate odată, în secolele haotice numite Evul Mediu Întunecat, că ar fi fost distrusă în masă. O asemenea imagine este puţin lipsită de profunzime. Da, perioada 400-600 a avut parte de o destrucţie mare, dar… focul şi alte fenomene ale naturii nu erau noi pentru istoria romană. Elementul excepţional constă în oprirea producţiei de manuscrise. Pieţele pentru cărţi noi s-au împuţinat rapid şi, odată ce piaţa a murit, metodele de producere au dispărut şi ele. Acesta nu a fost un rezultat al distrugerii fizice ale locurilor de vânzare a cărţii ci, mai degrabă, rezultatul schimbării audienţei tradiţionale, clasa senatorială a Romei care s-a micşorat în câteva secole ca dimensiune şi s-a transformat într-o clasă ecleziastă cu propriile metode de a-şi produce manuscrisele.

Lipsa producţiei nu înseamnă neapărat lipsa utilizării. În multe din aspecte este chiar opus.  Societatea romană emergentă preţuia monedele şi le-au tăiat mai mici pentru a fi mai aproape de economia redusă, din moment ce nu mai aveau cantităţi mari de metale preţioase. Pe acelaşi principiu s-a bazat şi cartea. Papirus sau pergament, au servit unei elite literate din ce în ce mai mici. Nu erau cărţi noi, ci reziduuri imense de pe vremea schimbului de cărţi antic, care se odihneau în biblioteci publice şi private. (Rouse, „The Transmission of the Texts” Jenkyns (ed) The Legacy of Rome: A New Appraisal, 1992 44-45).

Două milenii mai târziu, lucrurile se schimbă: O copie a cărţii lui John James Audubon „Păsările Americii” a fost vândută în decembrie 2011 la o licitaţie în Londra contra sumei de 8,7 milioane de euro, devenind astfel cea mai scumpă carte vândută vreodată.

audubon

Licitaţia a reprezentat o şansă rară de a intra în posesia uneia dintre cele mai bine păstrate ediţii ale operei de artă datând din secolul al XIX-lea, cu cele 435 de ilustraţii ale ei realizate manual. Oferta câştigătoare a venit de la negustorul de obiecte artistice stabilit în Londra, Michael Tollemache, care a concurat cu alţi trei doritori. Chiar şi după standardele moderne, caracterul realistic al ilustrării păsărilor este extraordinar, dar în anii 1830, atunci când opera a fost elaborată, desenele şocau aproape de traumatizare privitorii. Audubon a adoptat o tehnică destul de surprinzătoare de a produce cartea. El a vânat păsările reprezentate pe file, împuşcându-le înainte de a le suspenda cu cabluri spre a le picta. Realizarea fiecărui desen în parte dura aproximativ 60 de ore. Multe dintre speciile reproduse în carte sunt acum dispărute, existând, în mărime naturală, doar împăiate în muzee şi desenate în cartea lui Audubon.

Singurul Homer ilustrat din antichitate 493 d.Hr.

58 de miniaturi tăiate dintr-un manuscris al Iliadei sunt cunoscute ca fiind Ilias Ambrosiana. Se crede că manuscrisul a fost produs la Constantinopol în secolul 5 sau 6. La acest moment rama a fost inventată de Ranuccio Bandinelli şi este abundentă în culoare verde care, din întâmplare era culoarea facţiunii de la putere.

A01 - 26

Imaginile Iliadei „arată o diversitate compoziţională schematică, de la lupte simple până la scene de luptă complexe. Acest lucru indică faptul că până la acea vreme Iliada a trecut prin diferite etape de ilustrare şi astfel are o istorie lungă în spate. Este regretabil că nicio altă copie ilustrată a Odiseei sau alte poeme epice din acea vreme nu au supravieţuit (Weitzmann,  Late Antique and Early Christian Book Illumination , 1977, p.13).

Desigur, în timp, celebra creaţie a lui Homer s-a bucurat de mii de variante ilustrate, filme artistice, docu-drame de real interes şi certă valoare dar şi multe altele, de un gust îndoielnic. De aceea, poate, cărţile rare vor păstra un farmec aparte şi chiar dacă ele intră sub o zonă de protecţie restrictivă, noile mijloace virtuale ne pot reda parte din aceste inestimabile valori. Să ne oprim puţin la celebra Pinacoteca Ambrosiana.

Cel mai vechi caz de reglementare a copyright-ului  – circa 560 – 600

A01 - 27

Psaltirea sfântului Columba este cel mai vechi caz legat de legea copyrighting-ului. Vine din Irlanda, este cel mai vechi manuscris irlandez şi cea mai veche scriere irlandeză. Tradiţional este asociat sfântului Columba, copia fiind făcută într-o noapte cu ajutorul unei lumini miraculoase a unei psaltiri împrumutate lui Columba de Sfântul Finnian. O dispută legată de proprietarul copiei a apărut iar regele Diarmait Mac Cerbhaill a dat sentinţa: „Aşa cum fiecărei vaci îi aparţine viţelul, la fel fiecărei cărţi îi aparţine copia.”

Adoptarea minusculei greceşti de către producţia de cărţi bizantină anul 641

greek_miniscule_and_unical

Canon 22 of the Council of Nicea II (British Museum, MS Barocci 26, fol. 140b)

Cucerirea Egiptului de către arabi a coincis cu reducerea proviziilor de papirus din Constantinopol pentru că plantaţiile de papirus au fost epuizate ori pentru că arabii au reţinut proviziile pentru întrebuinţare proprie. Acest lucru i-a lăsat pe scriitorii bizantini dependenţi de mult mai scumpul pergament, ceea ce a rezultat în producţia cărţilor folosind minuscula greacă. Aceasta era folosită iniţial doar pentru scrisori sau documente. „Ocupa mult mai puţin spaţiu pe pagină şi putea fi scrisă la o viteză mare de un scrib antrenat.”  (Reynolds & Wilson, Scribes and Scholars, 3rd ed [1991] 59). Oricum, reducerea de papirus a fost o realitate, similară într-un fel obsedantelor reduceri de consum a hârtiei şi a recuperării ei din zilele noastre.

lindisfarne_gospels-writing_tableCea mai veche imagine a unui scrib folosind o masă de scris – circa 715 – 720

Imaginile lumii antice ne arată, de obicei, scribi care scriu pe genunchi. Deşi acest lucru putea fi o convenţie sau un obicei este greu de crezut că nici un scrib din lumea antică nu avea acces la mese de scris. Masa de scris de astăzi nu a evoluat prea mult; instrumentarul şi mecanismele de scris însă nu suportă nicio comparaţie.

masa calculatorSaenger spune că o masă de scris şi un spaţiator decuvinte ar fi fost necesar pentru copiere vizuală, folosită pentru citirea tăcută. (Saenger, Space Between Words. The Origins of Silent Reading, 1997, 48). Găsim vreo similitudine cu PC-ul modern?

 

„O relaţie perfectă între imagine şi text” Circa 820 – 830

stuttgart_psalter_bibli._fol.23_fol. 2r

Leaf 2r of the Stuttgart Psalter (Folio Bible 23 în the Wurttenmbergische Landesbibliothek).

Psaltirea din Stuttgart creată în Saint Germain, Franţa, este cea mai veche psaltire cu un set complet de ilustraţii, în total 316.

Spre deosebire de alte codice, care limitau ilustraţiile la margini, psalitrea din Stuttgart are în jur de o imagine la 10 versete şi foarte des două sau mai multe reprezentări pline de viaţă. Este primul codex creat în aşa fel încât să existe o relaţie perfectă între text şi imagine”. (Wilson. The Making of the Nuremberg Chronicle [1976] 30, 31).

Un bestseller de istorie naturală medievală 825 – 850

bern_physiologusA folio from the Bern Physiologus 

Physiologus-ul din Bern este o copie tradusă din latină, produsă probabil la Reims în 825. Este una dintre cele mai vechi copii ale textului didactic Physiologus, scris în greacă de un autor necunoscut în Alexandria, undeva între secolele 2-4.  „Physiologus-ul conţine descrieri de animale, păsări şi creaturi fantastice, cu o descriere morală alăturată. Fiecare animal descris este urmat de o anecdotă, din care înţelegem calităţile simbolice şi morale ale animalelor. Manuscrisul oferă deseori şi ilustraţii pentru aceste creaturi. Timp de mai mult de 1000 de ani a influenţat Europa cu ideile sale despre semnificaţia animalelor. Poeziile medievale sun pline de aluzii care pot fi observate în Physiologus.

Strămoşul aparatului modern de note de subsol – circa 1150

Petrus_Lombardus_Quatuor_Libri_Sententiarum

Petrus Lombardus – Libri Quattuor Sententiarum 

„Mărginimile manuscriselor şi textelor tipărite despre teologie, drept şi medicină sunt pline de glose care, la fel ca nota de subsol a istoricului îi permit cititorului să citească invers, de la argumentul final la textul pe care se bazează.  Petrus Lombardus, teologul ale cărui comentarii asupra Psalmilor şi scrisorilor lui Pavel sunt „cele mai dezvoltate glose” şi-a numit sistematic sursele în glose marginale, creând ceea ce Malcom Parker numeşte „Strămoşul aparatului modern de note de subsol”. Petrus îşi merită faima pentru un aspect mai degrabă modern: a creat prima controversă pentru o referinţă greşită. Una dintre glosele sale îl menţionează pe Sf. Jerome ca sursa uneia dintre cele mai populare poveşti în secolul al XII-lea.  Salomeea, menţionată în Evanghelia lui Marcu, nu era o femeie ci al treilea soţ al sfintei Ana. Un student al său care a atacat această teză a argumentat puternic greşeala glosei. Dar, ca un student bun, a preferat să atribuie greşeala unui scrib neatent.

Index Librorum Prohibitorum – 1559

Folosind tehnologia tiparului pe care spera să o controleze, Congregarea sacră a Inchiziţiei care avea rolul de a cenzura în numele Bisericii Catolice, a publicat în Roma Index Librorum Prohibitorum (lista cărţilor cenzurate). Aceasta a fost adusă la zi de-a lungul timpului, ajungând la 32 de ediţii, ultima fiind publicată în 1948.

bra0050-index-librorum-prohibitorum

Diversele ediţii conţin de asemenea regulile Bisericii cu privire la citirea, vânzarea şi cenzurarea cărţilor. Scopul acestei liste era să prevină citirea cărţilor imorale sau lucrări care conţineau erori teologice şi să prevină „coruperea celor drepţi”. Lista nu era doar o producţie reactivă. Autorii catolici aveau posibilitatea de a-şi apăra scrierile şi puteau pregăti o ediţie nouă cu corecturile necesare, pentru a evita sau limita interdicţia. Cenzura pre-publicare era încurajată.

Portretul surrealist al Bibliotecarului  1566

Pictorul italian Giuseppe Arcimboldo a pictat bibliotecarul, ca parte dintr-o serie de portrete în care o colecţie de obiecte – în acest caz, cărţi – formau o similitudine recognoscibilă a formei semiumane, a subiectului din portret. În Bibliotecarul, Arcimbaldo a folosit obiecte care semnificau cultura cărţii din acel timp. Cozile animalelor, care au devenit barba portretului erau folosite pentru a şterge praful.

A01 - 31

Operele bizare ale lui Arcimboldo, în special imaginile multiple au fost redescoperite la începutul secolului al 20-lea de artişti surrealişti precum Dali. Expoziţia numită „Efectul Arcimboldo” de la Palazzo Grassi din Veneţia (1987) includea numeroase picturi cu sens dublu.

Astăzi, această imagine multiplicată pe cele mai diverse suporturi a ajuns binecunoscută chiar şi pentru elevii de liceu (ce au descoperă pe coperta unui manual de „Limbă şi comunicare”)

Probabil cel mai ambiţios proiect editorial până la Wikipedia. 1773 – 1782

Siku Quanshu, în traducere, Colecţia Imperială a celor Patru, sau Cele patru averi ale Împăratului, a fost cea mai mare colecţie de cărţi din istoria Chinei şi, înainte de Wikipedia, probabil cel mai ambiţios proiect editorial din istoria lumii.

A01 - 32

În timpul dinastiei Quing, Împăratul Qianlong a poruncit realizarea Siku Quanshu, pentru a demonstra că dinastia Qing poate depăşi dinastia Ming, cu a sa enciclopedie Yongle, care era cea mai mare enciclopedie a lumii din acea vreme.

Masa editorială includea 361 de savanţi. Compilarea a început în 1773 şi s-a sfârşit în 1782. Editorii au strâns şi adnotat peste 10.000 de manuscrise din colecţiile imperiale şi alte biblioteci, dar au şi distrus alte 3000 de titluri care erau considerate anti-Manchu, au selectat 3461 de titluri sau lucrări pentru a fi incluse în Siku Quanshu. Au fost legate în 36.381 de volume, cu 79.000 de capitole, însumând aproape 2.3 milioane de pagini şi aproape 800 de milioane de caractere chinezeşti.

Scribii au copiat fiecare cuvânt de mână. Copiştii (3826) nu erau plătiţi în bani, ci recompensaţi cu posturi oficiale după ce au transcris un număr de texte într-un timp fixat. Patru copii ale împăratului au fost adăpostite în biblioteci construite special în Oraşul Interzis, Palatul de vară Vechi, Camerele Shenyang şi Wenjin, Chengede.

Prima carte ilustrată cu fotografii

A01 - 33

Anna Atkins, o botanistă britanică amatoare şi prima femeie fotograf a publicat pentru prima datăPhotographs of British Algae: Cyanotype Impressions.  Atkinsa a publicat această lucrare în privat, cu text scris de mână. A publicat un număr foarte mic de copii, realizate prin cianotipie, lăsând lumina să creeze un efect de siluetă. Photographs of British Algae a fost prima carte ilustrată cu fotografii şi prima aplicaţie serioasă a fotografiei în cercetare ştiinţifică. Atkins şi-a extins munca în 3 volume, ultima parte apărând în 1853.

„Fahrenheit 451” 1953 – 2011

Scriind întreaga sa carte pe o maşină de scris din subsolul Bibliotecii Powell a UCLA, Ray Bradbury a publicat prima lucrare distopică de science-fiction, romanul Fahrenheit 451, care se presupune că este temperatura la care cărţile pot avea combustie spontană. În afară de ediţiile obişnuite pentru vânzare, cartea a avut o ediţie limitate de 200 de copii legate într-un material azbestos rezistent la foc, „Johns-Manville Quinterra,”.

afahbookcoverray

Romanul prezintă un viitor al societăţii americane în care masele sunt hedonistice iar gândirea critică prin citire este ilegală. Personajul central, Guy Montag este un pompier, dar a cărui meserie în viitor era de a arde cărţile.

Intenţia iniţială a lui Bradbury era de a-şi arăta dragostea pentru cărţi şi biblioteci, deşi foarte des se face referire la Montag ca la un alter-ego al autorului. Iată o prezentare a tulburătoarei ecranizări din 1966.

După ce s-a opus cu vehemenţă e-book-urilor, spunând în 2009 în New York Times că Internetul este o mare distracţie, în Noiembrie 2011, la vârsta de 91 de ani Bradbury a autorizat o ediţie digitală a cărţii sale şi alte câteva bestsellere. 

O carte tipărită, cu titlul Către sisteme informaţionale lipsite de hârtie – 1978

Profesorul  Frederick Wilfrid Lancaster, de la Universitatea din Illinois, Urbana-Champaign, a publicat o carte tipărită pe hârtie cu titlul Toward Paperless Information Systems (Către sisteme informaţionale lipsite de hârtie). La acel moment, tipărirea pe hârtie era, desigur, singurul mod de a distribui un document lung în mod eficient.

Declinul rolului presei scrise în fluxul de informaţie totală 1983

A01 - 36

Politologul Ithiel de Sola Pool de la MIT a publicat un articol în revista Science, volumul 221, „Tracking the Flow of Information

Acest studiu, care a analizat fluxul „cantităţii de cuvinte” transmise de 17 din cele mai mari organisme media din SUA, din 1960 până în 1977, a fost primul care a arătat empiric declinul relevanţei informaţiei tipărite în raport cu media electronică, în termenii fluxului de informaţie.

„Au fost rate de creştere extraordinare în transmisia electronică, dar mult mai scăzute în materialul pe care oamenii îl consumă efectiv, reprezentând fenomenul numit des „supraîncărcare de informaţie”. Creşterea în media tipărită s-a decelerat drastic, o relaţie strânsă poate fi găsită între preţul ieftin al mediului şi rata sa de creştere.

Probabil cea mai bună istorie a cărţii şi bibliotecii dintr-un film. 1986

Numele trandafirului, un film bazat pe romanul lui Umberto Eco. Deşi filmul s-a bucurat de încasări bune în Europa, a fost un eşec financiar în SUA, unde interesul pentru cultura medievală este destul de limitat. Acest film este o adaptare excelentă a romanului, chiar dacă era inevitabilă simplificarea firului narativ. Cu o altă ocazie, vom trata pe larg acest film.

Ia naştere Amazon.com – iulie 1995

A01 - 38Jeff Bezos din Seattle creează  Amazon.com, sub descrierea „cel mai mare magazin de cărţi de pe Pământ”Amazon.com era sa fie numit „Cadabra”, de la „abracadabra”. Bezos a reconceptualizat rapid numele în momentul în care avocatul său a auzit „cadaver” (cadavru). L-a numit după fluviu din două motive: pentru a sugera mărimea celui mai mare magazin de cărţi şi pentru că listele cu site-uri din acea vreme erau în ordine alfabetică.

Prima carte vândută de Amazon a fost Fluid Concepts and Creative Analogies: Computer Models of the Fundamental Mechanisms of Thought”, a lui Douglas Hofstadter.

Wikipedia, aproape la fel de exact ca Britannica – 14 decembrie  2005

Encylopedia-Britannica-vs-Wikipedia

Făcând o comparaţie a multor articole de ştiinţă din Enciclopedia Britannica,  cu Wikipedia – fondată la Chicago, –  specialişti ai revistei Nature consideră că noul for enciclopedic ar fi aproape la fel de exact ca Britannica. E drept, mulţi alţi specialişti – unii chiar din şcoala noastră – consideră formula adoptată de Wikipedia ca total inadecvată unui serios demers ştiinţific, interzicând studenţilor orice referire la acest extrem de extins focar informativ.

Renaşterea digitală: prima editură universitară complet digitală – un experiment de 3 ani în SUA. 2006 – 30  Septembrie 2010

Rice UnivA01 - 39ersity Press, care s-a închis în 1996 anunţa că se redeschide, ca o operaţiune digitală: din ce în ce mai multe edituri ale universităţilor se închid datorită lipsei de fonduri. Universitatea Rice se apleacă spre tehnologie pentru a-şi readuce editura la viaţă, sub forma primei edituri complet digitale din SUA. Folosind platforma open-source Connexions, Rice University Press se întoarce dintr-un hiatus lung de 10 ani pentru a explora modele noi de învăţământ pentru secolul 21. Tehnologia oferă autorilor posibilitatea folosirii multimedia – fişiere audio, hyperlinkuri sau imagini în mişcare – pentru a construi argumente dinamice şi a publica lucrări originale în domenii de studii care devin din ce în ce mai constrânse de tipărirea pe hârtie. “

Rice University Press foloseşte puterea Universităţii Rice în tehnologie, pentru a trece inovator peste obstacolele publicării lucrărilor. Prima editură digitală a acestei naţiuni asigură nu doar o soluţie pentru profesori, în special cei din ştiinţele umaniste – care sunt limitaţi prin moartea editurilor universităţilor, dar este de asemenea un loc de întâlnire pentru publicarea eseurilor sau articolelor multimedia.

The Case for Books: Past, Present and Future 14 Septembrie 2009

„În cartea sa, The Case for Books: Past, Present, and Future, Robert Darnton, un pionier în câmpul istoriei cărţii oferă o examinare în profunzime a cărţii, de la începuturi până la schimbarea care, spun unii, îi ameninţă locul în cultură, comerţ şi academie. Dar să prezici moartea cărţilor înseamnă să îi ignori supravieţuirea lungă de atâtea secole. Acestea sunt câteva dintre observaţiile lui:A01 - 40

„Viitorul, oricare ar fi el, va fi digital. Prezentul este doar un timp de tranziţie, în care modurile tipărite şi digitale de comunicare coexistă în care noua tehnologie devine foarte repede învechită. Deja suntem martori la dispariţia unor obiecte cu care ne-am obişnuit: maşina de scris, acum de găsit doar în anticariate; cartea poştală ilustrată, o curiozitate; scrisoarea de mână, dincolo de capacităţile majorităţii tinerilor care nu mai pot scrie cursiv; ziarul a murit în multe oraşe; librăria locală înlocuită de lanţurile de magazine care şi ele sunt deja ameninţate de distribuitori precum Amazon. Iar biblioteca? Arată ca una dintre cele mai arhaice instituţii. Totuşi, trecutul ei se îmbină bine cu viitorul, pentru că bibliotecile nu au fost niciodată depozite de cărţi. Au fost întotdeauna centre de învăţare. Poziţia lor centrală în lumea învăţării le îndreptăţeşte să medieze între cărţi tipărite şi moduri digitale de comunicare. Și cărţile pot acomoda ambele moduri. Indiferent dacă sunt tipărite sau stocate în servere, ele încorporează cunoaşterea iar autoritatea lor derivă mai mult din asta şi mai puţin din tehnologia folosită pentru a le concepe”.

„Vreau să scriu o carte electronică. Aici fantezia mea prinde formă. Un e-book, spre deosebire de un codex tipărit, poate conţine multe straturi, aranjate în formă piramidală. Cititorii pot downloada cartea şi răsfoi prin stratul cel mai de sus, care va fi scris ca un monograf obişnuit. Dacă îi mulţumeşte, îl pot tipări, lega, legătoriile pot fi acum ataşate computerelor şi imprimantelor şi îl pot studia, după cum le e mai comod. Dacă dau peste ceva ce îi interesează special, pot coborî încă un strat, spre un appendix sau eseu suplimentar. Pot continua şi mai adânc în carte, prin documente, bibliografie, iconografie, istoriografie, muzica de fundal, orice le pot da pentru a înţelege mai bine lucrarea mea. În final, îşi vor asocia lucrarea lor, pentru că vor găsi propriul mod de a citi, orizontal, vertical sau diagonal, oriunde vor duce legăturile electronice.”

iPad – 27 ianuarie 2010

steve-jobs-ipad-1Noua invenţie va trebui să fie mult mai bună decât laptop-ul şi smartphone-ul în ceea ce priveşte lucrurile importante: accesul la internet, e-mail-uri, schimbul de fotografii, vizionare de filme, ascultatul muzicii, jocurile şi cititul cărţilor. Altfel, nu are nici un motiv să existe.

Dar iată-l pe celebrul magnat IT, adresându-se absolvenţilor Universităţii Stanford, cu puţin timp înainte de a părăsi această lume:

Probabil prima carte digitală, satisfăcătoare din punct de vedere interactiv Aprilie 2010

 Theodore Gray, co-fondator al Wolfram Research, a publicat prima variantă digitală a cărţii sale din 2009, The Elements: A Visual Exploration of Every Known Atom in the Universe, pentru iPad.

Cartea sa este poate prima carte interactivă care profită din plin de avantajele iPad-ului, inclusiv rezoluţia de înaltă calitate a graficii, posibilitatea de rotire a obiectelor, sau de a vizualiza obiecte în 3 dimensiuni, folosind ochelari 3d şi conectivitate totală la baza de date Wolfram Alpha pentru date suplimentare.

Probabil prima bibliotecă academică fără cărţi fizice în ea. Septembrie 19, 2010

http://www.youtube.com/watch?v=5BoeWQA732U

Universitatea Texas din San Antonio nu conţine cărţi fizice.

Ideea e că o bibliotecă fără cărţi legate a fost o temă recurentă în discuţiile despre viitorul universităţilor şi a devenit o practică uzuală pentru bibliotecile academice să depoziteze volume rar folosite în locaţii din afara campusului. Dar există câteva exemple de biblioteci care  nu au absolut nicio carte în ele. San Antonio spune că are prima bibliotecă fără cărţi. Studenţii care învaţă în imensul spaţiu al bibliotecii, care domină acum parterul clădirii, şi accesează resursele din reţea prin laptop-uri sau cele 10 computere publice ale Bibliotecii au acces la 425.000 de e-bookuri şi 18.000 de articole din jurnale electronice. Bibliotecarii vor avea birouri la care vor putea fi consultaţi.

Coreea de Sud trece manualele de şcoală şi liceu pe digital până în 2015

Ministerul de Educaţie al Coreei a anunţat că planifică înlocuirea tuturor manualelor tipărite cu versiuni digitale în următorii 4 ani. Face parte dintr-un plan mai mare de a integra tehnologia în toate aspectele sistemului educaţional, inclusiv mutarea tuturor examenelor naţionale şi academice online, dar şi oferirea de cursuri online.  Dar transpunerea manualelor disponibile în format electronic nu e un lucru simplu. Nu poţi doar oferi o variantă digitală a unei cărţi existente. Toate materialele suplimentare care vin odată cu manualul, teste, chestionare, ghiduri de studii trebuie digitalizate. O mişcare spre e-manuale deschide oportunităţi noi pentru noi tipuri de conţinuturi, cu o mai mare interactivitate cu multimedia.

Dar există de asemenea noi provocări, cum va fi acest material depozitat? În ce format va fi oferit? Va fi accesibil tuturor studenţilor? Ce infrastructură e necesară pentru şcoli, profesori şi studenţi, pentru a fi siguri că manualele tipărite pot fi înlocuite?

Chosunilbo spune că guvernul vrea să construiască un sistem bazat pe tehnologia norului (cloud-computing system) pentru toate şcolile care va stoca o bază de date imensă a tuturor manualelor. De asemenea acest demers va îmbunătăţi infrastructura WiFi, în aşa fel încât studenţii să acceseze şi să downloadeze materialele. Mai mult, Guvernul spune că va da tablete studenţilor cu venituri mici.

Encyclopedia Britannica nu mai tipăreşte volume 14 martie 2012

A01 - 46

Jorge Cauz, preşedintele  Encyclopaedia Britannica, Inc. din Chicago a anunţat că după 244 de ani de publicaţii tipărite, ediţia din 2010, în 32 de volume şi 44 de milioane de cuvinte va fi ultima tipărită.

Publicarea continuă a enciclopediei în limba engleză a devenit un obiect de lux, cu un preţ de 1395 de dolari. Este de obicei achiziţionată de ambasade şi consumatori care au primit o educaţie înaltă sau care simt un ataşament de set. Doar 8000 de seturi din ediţia 2012 au fost vândute iar cele 4000 rămase au fost depozitate până când vor fi cumpărate.

Nutrim speranţa că bibliotecile vor rămâne, mult timp de acum înainte, adevăratele temple ale cărţii – în prezentarea următoare, biblioteca Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s